marți, 21 octombrie 2008

merita?

Azi, un cunoscut care nu intamplator imi este si foarte apropiat mi-a pus intrebarea:

"
Merita sa suporti atatea refuzuri si batjocori din partea oamenilor pentru oameni pe care nici nu ii cunosti?"

Puteam sa o expun in textul precedent, dar am vrut sa o ating separat, aici.

Merita?
DA!

De ce?
Pentru ca sunt om, pentru ca sunt mama, pentru ca toti acei oameni care ma batjocoresc nu isi dau seama defapt ca ma fac mai puternica, ma fac sa cunosc aspecte pe care desi le-am banuit nu m-au atins atat de puternic - pana in ultima celula facandu-ma sa ma razvratesc in mine ca un Iuda ce atata vreme s-a lepadat nu doar de Dumnezeul lui ci de el insusi!
Toti la un moment dat stam in noi ca si in niste cochilii - lasi si plini de neimpliniri, lipsiti de atitudine si de viata, asteptand ceva...ceva care pe unii ne impinge si mai mult in cohilie, iar pe altii ne scoate afara sa cunoastem cu adevarat viata la ea acasa: acolo unde este cea mai mare nevoie de ea - intre oameni, langa oameni, aproape de oameni!
Nimeni nu ar trebui sa fie atat de singur si plin de rani si frustrari si dureri si DISPERARI cand e vorba de viata - de dreptul la viata, de sansa la viata!!!
Nimeni nu ar trebui sa se lupte cu un sistem medical atat de mult incat la sfarsit sa nu mai aiba puterea sa se ridice de jos si sa ajunga sa isi ingroape copilul din lipsa de etica profesionala si umanitate!!!

Daca in urma unor fraze de genul:

"aici nu e forum pentru cazuri umanitare",
"doamna ne-am saturat de puturosi care cer bani, incercati in alta parte - noi muncim aici", "copilului meu cine ii va da? mai bine ti-ai vedea de familia matale in loc sa cersesti pentru altii"...

am reusit sa merg mai departe, sa ma reculeg rapid si sa sa fac ceva cat de mic pentru unul din cei care au nevoie inseamna ca a MERITAT!
Daca mi-am ramas mie si convingerilor mele, mie si celor care au nevoie de fiecare dintre noi, inseamna ca MERITA orice!
Nu de umiliri si vorbe goale ma ciocnesc si ma revolt ci de NEPUTINTA MEA si de rapiditatea cu care timpul se scurge uneori in defavoarea unora dintre noi, dintre cei care sufera!
Neputinta mea, "micenia" mea, faptul ca nu de mine depinde, faptul ca uneori nu imi sta in putere mai mult - ASTA ma doare domnilor..., domnule...!
Ma doare cand un copil sau un om sufera cu adevarat, iar eu stau si imi pierd timpul pe forumuri incercand sa apelez la oameni ce se dovedesc a fi de doi bani, oameni care nici macar nu incearca sa inteleaga, sa discute, sa interactioneze logic si cu bun simt, cand poate in alte locuri sunt atat de multi oameni care si-ar da si ultimul ban pentru o speranta cat de mica!

Daca am reusit sa fac ceva macar pentru o singura persoana a MERITAT orice batjocora si orice vorba grea!

Dar pentru un necunoscut merita?
Intr-o lume cu oameni si de oameni nimeni nu e necunoscut. Toti suntem la fel...oameni, iar oamenii se recunosc intre ei fara a fi nevoie de prezentari in prealabil!

Niciun comentariu: