vineri, 27 noiembrie 2009

Robert Mihai Gherman




Robert Mihai Gherman trebuie să împlinească 12 ani pe 12 ianuarie 2010. Robi, cum îl alintă familia, a fost diagnosticat cu Talasemie Majoră (Anemia Cooley) când nici nu împlinise un an.

Când avea 7 luni, în iulie 1998, a făcut convulsii. Părinţii l-au dus repede la Spitalul „M.S. Curie”. Medicii le-au pus pe seama unei stări febrile, cauzate de o răceală. Doar că Robi nu era răcit, iar părinţii s-au gândit că pot fi din cauza vaccinului. A primit tratament şi totul a fost bine o lună. În august, Robi a făcut din nou convulsii. Ajuns de urgenţă la Spitalul „M.S. Curie”, medicii l-au internat şi i-au făcut analize amănunţite. În urma testelor de specialitate, Robi a fost diagnosticat cu Talasemie Majoră şi a început transfuziile de sânge.

Doi ani mai târziu a început şi tratamentul cu „Desferal” (care are proprietatea de a culege fierul intrat în organism în timpul transfuziilor şi de a-l transporta în urină, pentru a fi eliminat – excesul de fier acumulat fiind cauza principală a deteriorării organelor interne).

Părinţii au reuşit să depună dosarul medical al copilului la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, solicitând ajutor financiar pentru un transplant cu celule stem de la donator neînrudit, Robi neavând donator compatibil în familie. Dosarul cu numărul M.S. 42538 a fost depus pe 8 septembrie 2009. DSPMB a ales deja clinica în care Robi urmează să se interneze, medicii de la Spitalul Universitar „Vall d’Hebron” din Barcelona acceptându-l pe Robi la transplant. Costurile necesare transplantului urmează să fie suportate de statul român, din Fondul de Solidaritate (Ordinul 50). Familia aşteaptă ca dosarul să ajungă de urgenţă la Ministerul Sănătăţii şi apoi la Guvern pentru a fi abrobat, Robi urmând să primească suma de 114.608,26 Euro.

Gherman Gheorghiţa, mama lui Robi:

„Eu şi soţul meu suntem doi oameni simpli, cu doi copii. Nu avem casă, locuim la părinţi, deşi muncim zi lumină. Însă vrem să ne salvăm copilul mai mare, pe Robert Mihai (noi îi alintăm Robi) care are aproape 12 ani şi este bolnav de Talasemie Majoră de la 8 luni. Robi nu se simte prea bine în ultima perioadă, analizele ies din ce în ce mai prost şi a ajuns să facă transfuzii de sânge în fiecare săptămână pentru a se mai putea ţine pe picioare. De mâncat nu prea mai mănâncă, nu are poftă de mâncare şi asta ne îngrijorează şi mai rău, este atât de slab încât nici venele, şi aşa sparte de la atâtea înţepături, nu se mai văd. Noi am reuşit să facem demersuri la statul român să ne ajute cu bani şi suntem pe cale să reuşim. Ce vrem noi să vă rugăm… Noi suntem modeşti, nu avem o situaţie materială prea bună, ci cât să ne descurcăm zi de zi, cu rate pe la bănci şi traiul sărăcăcios pe care îl are tot românul. Noi îndrăznim să vă rugăm să ne ajutaţi să strângem nişte bani care ne sunt necesari la transport cu avionul în Spania, pentru copil şi soţul meu care îl va însoţi la spital, şi pentru alte nevoi pe care le vom avea în Spania. Noi am avea nevoie de bani pentru 4 drumuri cu avionul şi nişte bani pentru consultaţiile externe şi medicaţia ambulatorie, nu ştim ce complicaţii vor apărea, cum ar fi nişte transfuzii de sânge. Domnii de la spitalul din Spania ne-au comunicat că imediat ce statul român le va trimite banii pentru transplant, cei 114.608 de euro, copilul va fi chemat acolo pentru analize în vederea căutării donatorului. Asta înseamnă două drumuri cu avionul. Soţul meu a spus că va dormi pe stradă o săptămână-două, într-o cutie de carton, numai să vadă copilul salvat. După ce Robi face analizele, se întoarce acasă şi aşteptăm până ne cheamă că au găsit donatorul. Asta înseamnă încă două drumuri cu avionul. Credem că Robi va sta cel puţin 4 luni internat în spital. Dacă ne puteţi ajuta şi pe noi să trecem de impasul ăsta, v-am rămâne recunoscători. Credem că 2.000 de euro le-ar ajunge soţului meu şi lui Robert să ajungă şi să reziste acolo. Vă mulţumim din suflet cu speranţă”.

Robert face parte din Campania „Din inimă pentru copii”.

Dacă puteţi şi vreţi să ajutaţi:
Conturile aparţin Fundaţiei COSMIR a trustului Adevărul Holding:
CONT LEI: RO88 PIRB 2501 7244 0500 3000
CONT EURO: RO25 PIRB 2501 7244 0500 2000
Cod swift: PIRB ROBU; Banca Piraeus, sucursala Pipera.
CUI: R18990288

Toate documentele medicale ale copilului sunt la redacţia ziarului Click!





 

Niciun comentariu: