sâmbătă, 7 noiembrie 2009

Salvaţi zâmbetele din vitrină. Cosmina



Ştiţi tot despre Cosmina şi Steluţa, mama ei. Un copil şi o femeie despre care prea puţini oameni ştiau acum 5 luni că există pe acest pământ. Şi că sufereau cumplit într-un spital. Acum lucrurile s-au schimbat. Aşa mi-a spus Steluţa, mama Cosminei, acum câteva săptămâni: că până când am scris despre ele, nimeni nu le-a întins o mână de ajutor – mai puţin Oana. Oana s-a apropiat foarte mult de Cosmina şi s-au împrietenit în ziua în care câţiva oameni, care nu ne cunoşteam între noi şi care ne-am întâlnit pe „net”, ne-am dus să îl ajutăm pe Ştefănel. Era 26 august 2009. De atunci Oana a vizitat-o pe Cosmina aproape în fiecare zi şi i-a făcut mici bucurii.
Dar de la Ştefănel a plecat totul, când am scris despre el. Şi despre nevoia în care se zbătea, pe 19 august 2009. „Suntem atât de săraci că avem nevoie de orice” scria Alexandra Ciocoi, într-o scrisoare adresată lui Moş Crăciun în 2008. Din februarie până în august 2009, Ştefănel a fost în grija Zincăi – mama de împrumut pe timp de criză. Mă rugase să „îi dau un copil” în grijă. Eu l-am cunoscut abia pe 6 august 2009, nici nu ştiam pe unde se intră în Budimex (ştiam doar de copiii de la Fundeni). Până pe 26 august 2009, fusesem de două ori la Ştefănel la spital, în calitate tot de om sărac, cu un strop de lapte praf, un snop de pamperşi şi o pâine. Mi-am dat seama că are nevoie de prea multe şi că de una singură nu răzbesc. S-au alăturat câţiva oameni şi de atunci lucrurile au început să se schimbe în bine.  Pentru el şi pentru ceilalţi copii de la oncologie. Despre Ştefănel puteţi citi aici.
Pentru fiecare lucru bun care se întâmplă acestor copii, pentru că i-am cunoscut şi ajutat, fiecare cum a putut, Ştefănel Ciocoi este „vinovat”. El este Îngerul păzitor al celorlalţi. Prin el şi necazul lui i-am descoperit pe ceilalţi copii. Prizonierii de spital. Poate că pentru unii nu înseamnă nimic. Dar pentru mine, ca om simplu „de pe stradă”, înseamnă enorm. Oamenii mişto, tot „de pe stradă”, cu care corespondez şi mă întâlnesc de vreo 3 luni, ştiu despre ce vorbesc. Pentru cei care au încercat să îmi dea peste mână şi să îmi pună beţe în roate: nu am nimic special să vă comunic. Doar atât: am să merg la copii până când am să mor. Ştiţi de ce? Pentru că îi iubesc. Ştiţi de ce? Pentru că sunt mai buni decât noi, oamenii mari.
Apoi au urmat Fabian, Andreea. Cosmina. Andrei, Bogdan, Narcisa. Gabriela. Ovidiu. Toţi. Pentru fiecare, cât de puţin. Pentru ei contează şi dacă le dai bună ziua. Cosmina…
Pe 10 septembrie 2009 am aflat mai multe despre Cosmina. Mici daruri, câteva vizite. Apoi am stat un pic de vorbă şi aflat despre drama lor. Pentru cei care nu îi cunosc povestea, Cosmina are leucemie şi nu are unde locui – despre Cosmina am scris aici, aici şi aici. Cosmina poate fi salvată. Şi va fi salvată. Doar că are nevoie de mai mult ajutor. Cosmina este pe drumul cel bun. Ştiu că s-au mai strâns nişte bani, dar nu ştiu exact cât. Viorel îmi spunea de vreo 27.000 de euro. Cosmina va reuşi. Cosmina va trăi. Mai este mult până la 150.000 de euro, ştiu. Dar mai ştiu şi că… nu se ştie niciodată. Nişte copii de liceu au strâns 10.000 de euro din iunie până în septembrie. Din septembrie până în octombrie s-au mai strâns 17.000.

Aşa că… Dacă doriţi să o ajutaţi pe Cosmina:

Din 1 noiembrie 2009, Cosmina are Teledon la Romtelecom:
0900 900 472 – pentru 2 euro/apel fără TVA (puteţi suna de câte ori vreţi, doar din Reţeaua Romtelecom, din România)

Sau puteţi depune un bănuţ la:
Raiffeisen Bank – Agenţia Mizil, judeţul Prahova, str. Nicolae Bălcescu nr. 38, bl. 43 B
RON: RO 97 RZBR 0000 0600 1005 2891
EURO: RO 57 RZBR 0000 0600 1205 5885
USD: RO 71 RZBR 0000 0600 1205 9416
Cod SWIFT: RZBRROBU
Titular: Neagu Steluţa (mama Cosminei) – CNP 2700509292085
Împuternicit: Neagu Mia (mătuşa Cosminei)
Domiciliu: sat Grădiştea, nr. 168, comuna Boldeşti, judeţ Prahova
Telefon Neagu Steluţa: 0723 914 273
Telefon Păun Cosmina Andreea: 0764 376 174

Ar merge şi un Contract de sponsorizare - poate fi descărcat apăsând pe acest link:

http://www.paun-cosmina.eu/contract.pdf






P.S. În fotografii este Cosmina la izolator, pe 30 octombrie 2009. Făcea perfuziile cu „Fungizone”.

Niciun comentariu: