duminică, 21 iunie 2009

Despre disperare, dragoste şi curaj

Pe 20 iulie 2005, la miezul nopţii, un om s-a urcat pe o macara de 30 de metri, ameninţând că se aruncă. Se întâmpla la Roma, pe un şantier.

Disperarea l-a împins. Şi dragostea de tată. Pentru copilul său.

Domnul se numeşte Ionel Strâmbianu şi este jandarm în Ploieşti.

În 2005, Ionel Strâmbianu a plecat în Italia, la Clinica Mediteraneană din Roma pentru transplantul fiului său, lui Justin. Iustin avea 4 ani pe atunci şi avea talasemie majoră.

Acum Justin are 8 ani, este perfect sănătos şi este premiant.

Corriere della sera. Trascorre la notte su una gru «Vi prego, operate mio figlio» Tutta la notte su una gru per avere la garanzia che il figlio venga operato. Ionel Strambiano, gendarme rumeno di 30 anni, si è arrampicato alle 23 di martedì in un cantiere in via Tor Vergata. Proprio vicino al Policlinico dove il figlio talassemico di 4 anni deve affrontare un trapianto di midollo osseo. L’intervento è atteso da tempo ma, essendo finanziato dal governo rumeno, ha già subito molti rinvii causati da difficoltà burocratiche che, adesso, mettono a repentaglio la vita del bambino. Per questo Ionel è salito sulla gru, alta oltre 30 metri, e si è messo a gridare. Sul posto sono intervenuti i vigili del fuoco, i carabinieri di Frascati, il console rumeno e il primario che farà l’operazione. Ma nemmeno la moglie arrivata col bambino nella notte è riuscita a farlo scendere. L’uomo pretendeva un impegno scritto, che è arrivato ieri alle 9: ad agosto comincerà la terapia preparatoria e a ottobre si farà il trapianto.

La repubblica. GIOVEDÌ, 21 LUGLIO 2005. Pagina XI – Roma. L´uomo, rumeno, ha un figlio di 4 anni che aspetta un trapianto. “Salvate il mio bambino” e si arrampica su una gru. Il primario va lassù: “Lo opero io”. Ha deciso di scendere solo quando ha ottenuto garanzie sulla data dell´intervento. CLARIDA SALVATORI . Tanta la disperazione per quel figlio colpito da una grave malattia, che ha deciso di scalare una gru e di restarci sopra per ore, finché non ha avuto le certezze che cercava. È accaduto l´altra notte vicino al Policlinico di Tor Vergata. Un gendarme rumeno di 30 anni, Ionel Strambiano, che a Roma vive nel quartiere di Primavalle e che per far curare il figlio, di soli 4 anni, ha lasciato il suo paese, il suo lavoro e ha venduto la sua casa, si è arrampicato fino in cima al braccio metallico e da lì ha cominciato a gridare. Chiedeva aiuto per il suo bambino, malato di talassemia e in cura proprio al Policlinico. Temeva che dovendo aspettare, la sua vita fosse messa a repentaglio. Quando sono accorsi i vigili del fuoco e i carabinieri hanno provato a farlo ragionare, ma la forza della disperazione, per Ionel, era più forte di qualsiasi altra ragione. Alle 4 e mezzo del mattino è accorso anche il professor Guido Lucarelli, il primario dell´Ime (Istituto mediterraneo di ematologia) che ha in cura il bambino rumeno. «Quando mi hanno chiamato e mi hanno detto cosa stava succedendo, ho capito subito che si trattava di Ionel». Ah sì. E perché? «Perché è un padre particolarmente ansioso e l´anno scorso si era anche incatenato davanti alla sede della Regione». Ma cosa chiedeva Ionel? Perché è arrivato a compiere un gesto simile? «Perché i tempi per il trapianto a cui suo figlio deve essere sottoposto, purtroppo, sono estremamente lunghi – continua il professor Lucarelli – Ci vuole un periodo di preparazione, le trasfusioni, la ricerca di un donatore compatibile. E a un padre preoccupato può sembrare un´eternità». Ma il trapianto di midollo osseo di cui il bambino ha bisogno è già fissato da tempo. Il 22 di agosto il piccolo paziente inizierà il ciclo di preparazione in day-hospital, il 10 ottobre verrà ricoverato e dopo altri dieci giorni, il 20, sarà operato. «Gliel´ho ripetuto mille volte che questi sono i tempi necessari, ma lui non voleva credermi. Continuava a ripetere che gli altri gli passavano avanti solo perché lui è rumeno». E poi come avete fatto a convincerlo a scendere da quella gru alta quaranta metri? «Sono salito anch´io fin lassù, con i pompieri, per parlare con Ionel e gli ho portato i miei schedari stampati, timbrati e firmati. Così la data dell´operazione era scritta nero su bianco. Per lui una garanzia – conclude Lucarelli – Solo così si è deciso. È sceso, e dopo aver riabbracciato il suo piccolo, è scoppiato in un pianto liberatorio».

9AM. Un barbat roman a stat noua ore pe o macara de 30 de metri, pe un santier din Roma, amenintand ca se va arunca in gol daca nu va primi garantii pentru stabilirea datei cand fiul sau de 4 ani, bolnav de talasemie/anemie mediteraneana/, va putea fi operat de transplant de maduva osoasa, scrie ziarul italian “Il Giornale” in editia de joi, consultata de Rompres.

Disperarea l-a impins pe Ionel Strambianu, de 30 de ani, jandarm roman din Ploiesti, sa se urce, marti, in jurul orei unu noaptea, pe o macara din Via Tor Vergata, langa spitalul unde copilul sau urmeaza sa fie operat.

Ionel Strambianu e dispus sa faca orice, chiar sa renunte la propria viata, numai pentru a-i asigura un viitor micutului Justin Marian, scrie ziarul italian.

Numai dupa noua ore de tratative, romanul, convins de un angajament scris al medicului primar al spitalului si alte numeroase garantii din partea consulului roman din capitala Italiei, a coborat.

“Nu mai avea incredere in ce ii spuneau medicii si autoritatile guvernamentale romane, care vor trebui sa finanteze operatia. Nu a fost suficient nici macar faptul ca am alergat sa il luam de acasa si sa-l aducem la fata locului pe profesorul care urmareste cazul lui Justin, pentru a-l calma. Numai dupa interventia Ambasadei si garantia scrisa ca se va initia ciclul terapeutic pana la inceputul lunii august a renuntat la protest”, a explicat lt. Roberto Del Ferrao.

De o saptamana, familia Strambianu se afla in Italia, fiind in posesia unui permis de sedere din ratiuni medicale. Sotii au un singur obiectiv: sa combata teribila anemie mediteraneana de care sufera copilul lor inca de la nastere si care necesita transplant de maduva. Situatia materiala a familiei nu permite astfel de cheltuieli, iar in Romania nu exista nici structurile in masura sa ofere asistenta si interventiile specifice, comenteaza semnatara articolului.

Ionel si Nicoleta au facut apel la guvernul roman si au obtinut incadrarea in termenii unei conventii speciale dintre Italia si Romania pentru prevenirea si ingrijirea talasemiei. in acest scop, la Roma e Institutul Mediteranean de Hematologie /IME/ Tor Vergata, condus de profesorul Guido Lucarelli. Ionel a initiat procedurile pentru solicitarea interventiei, iar prin consulatul roman a obtinut o locuinta in Roma. Dar ingrijirile medicale pentru fiul sau nu au inceput imediat, iar fondurile din Romania au intarziat sa vina. Din cauza repetatelor amanari, intr-o criza de nervi, marti seara jandarmul a avut impulsul de a urca pe macara si a ramane acolo sus: “Nu va cred”, a continuat sa strige intr-o italiana stalcita. Dedesubtul macaralei s-au aliniat carabinierii, pompierii si medicii de la ambulanta.

Doar spre orele 9,30 dimineata, cand pompierii au urcat la el cu scara pentru a-i duce documentul cu aviz favorabil operatiei, Ionel a acceptat sa coboare.

Conducerea Jandarmeriei Romane a confirmat faptul ca Ionel Strambianu e jandarm angajat cu contract la Inspectoratul Judetean de Jandarmi Prahova, din iunie 2002. La inceputul anului acesta el a primit aprobarea legala de a-si insoti fiul bolnav la o clinica din Italia.

Colegii si conducerea Jandarmeriei l-au sprijinit deschizand un cont pentru operatia micutului. Alin Avram, purtator de cuvant al Jandarmeriei, ne-a spus ca Strambianu este printre cei mai buni militari care au participat la prinderea unor infractori periculosi, fiind recompensat in nenumarate randuri.

Domnul Ionel Strâmbianu nu a uitat prin ce a trecut şi încearcă să ajute, măcar cu un sfat.

Pe blogul lui Ştefănuţ am găsit următoarele sfaturi de la domnul Strâmbianu:

Buna ziua! Din ziua in care se face transplantul o sa fiti nevoiti sa ramineti cel putin 1 an in Italia.

Sa nu faceti greseala sa va intoarceti in Romania cit timp Stefanut face tratamentul de intretinere post-transplant.

Inca de la inceput este bine sa clarificati exact anumite detalii: cazarea, masa, transportul (in Italia). Nu acceptati sub nici o forma sa va platiti cazarea si masa inca de la inceput (acestea intra in pretul transplantului stabilit initial).

Din momentul in care o sa va spuna sa reveniti in Romania si Stefanut continua tratamentul de intretinere si trebuie sa reveniti la controale, trebuie sa va inchiriati DVS o locuinta, cit mai aproape de spital. DE CE? Pentru ca nu o sa va permiteti sa faceti-naveta-Romania-Italia si Italia-Romania atit de des cit vor dori medicii.


Sa reveniti in Romania fara ca Stefanut sa termine toata terapia este curata nebunie.
Stiu ca dorul de tara i-si va pune amprenta, stiu ca printre straini nu este asa usor dar, de dragul copilului, trebuie sa rezistati acolo.

De ce va spun asa ceva?
Pentru ca am cunoscut o fam din Pitesti care dupa 4 luni de la transplant au revenit acasa urmind sa faca tratamentul de intretine in Romania si sa monitorizeze copilul la Fundeni. Si acum dupa 1 an si 6 luni de la transplant, fiul lor inca este sub tratament si poarta masca de protectie (cind au fost la control in Roma medicii au ramas uimiti de prescriptiile medicilor de le fundeni in privinta copilului).


TREBUIE sa ramaneti in Italia pina ce termina si tratamentul de intretinere si sa va intoarceti acasa numai in momentul in o sa fie in afara de pericol.

Pe perioada sederii noastre in Italia am cheltuit aprox. 40.000 de euro in 3 ani. Sa nu se intelegeti gresit, acesti bani i-am cheltuit pe chirie, mincare si transportul la si de la spital acasa. Cu toate ca aveam dreptul la cazare gratuita si masa (intra in pretul transplantului) NU am stiut si nimeni nu ne-a spus, de aceea va rog sa stabiliti clar cu ei (italienii) inca de la inceput.

Am revenit acasa numai dupa ce am terminat cu toata terapia si fiul nostru Iustin nu mai purta masca de protectie. Dupa transplant am ramas in Italia 18 luni. La 6 luni de la transplant ne-au spus sa venim in Romania si sa revenim la controale, dar noi am ramas in conmtinuare Italia. Credeti-ma ca si cit timp urmeaza tratamentul de intretinere pot aparea anumite probleme, si, fiind in orasul respectiv, o sa fie mult mai usor sa rezolvati acolo, la spitalul unde va fi tratat.

Fiul meu a facut transplantul pe 18.05.2006 de la mama lui, donator compatibil 75% si cu ajutorul bunului Dumnezeu a reusit.

Era al 15-lea copil din lume care a facut acest tip de transplant, este cel mai greu tip de transplant (foarte complex) dar, cu voia lui Dumnezeu a reusit sa se faca bine. Anul acesta am aniversat trei ani de cind sa nascut a II-a oara. Este la scoala, este printre primii din clasa la invatatura.

V-am scris toate aceste lucruri pentru ca vreau sa aveti taria sa rezistati,este un drum foarte lung de parcurs (nicidecum 6 luni cum spun medicii ), dar la finalul drumului veti avea satisfactia si multumirea sufleteasca ca totul a meritat si ca toate sacrificiile nu au fost in zadar.

Sa aveti credinta in bunul Dumnezeu si totul va fi bine. Va stau la dispozitie si pentru alte intrebari (daca aveti).

Multa sanatate si mult succes. p.s.

Avantajul enorm (daca pot spune asa) este ca la transplanturile de maduva pentru thalasemie majora nu se administreaza tratament de intretinere (medicamente) pentru toata viata (fata de alte tipuri de transplant).


Articolul a fost preluat de pe blogul Isabellei Lorelai!



Niciun comentariu: