Din nou despre Isabelle Lorelai...şi oamenii de bine din jungla umanităţii...

(Sursa foto: Isabelle Lorelai)

Înainte de a începe să scriu despre Isabelle, aş vrea să îmi cer scuze celor care mă citesc, pentru faptul că în ultima vreme am dat din ce în ce mai rar pe blogul de Atitudine. Nu am de gând să mă plâng, vreau doar să spun că trec printr-o perioadă mai dificilă pentru care sunt nevoită să caut soluţii rapide şi reale, iar asta îmi afectează activitatea pe blog.

Nu ştiu cât de reală este această criză economică sau cât de indusă şi comodă pentru cei care oricum ar fi luat măsurile pe care le iau acum, dar încerc să mă abţin. În ultima vreme oamenii contează din ce în ce mai puţin pentru cei care au competenţa, care sunt în măsură să-i ajute sau să le ofere soluţii...

Într-un cuvânt, nişte oameni de bine sau nişte oameni încecaţi au hotărât să nu întoarcă spatele, să mediatizeze, să bată la uşi, să vorbească, să ajute, să se facă auziţi, să facă, să facă, să facă şi să nu înveţe niciodată să spună nu...! Aceşti oameni spun doar DA! Şi de cele mai multe ori, oamenii încercaţi au învăţat de la ei lecţia rezolvării unor probleme aproape fără rezolvare!

Dacă vă interesează să învăţaţi să spuneţi DA oamenilor care au nevoie de voi,
Dacă vă interesează să învăţaţi să ascultaţi oameni care au nevoie să fie ascultaţi,

Dacă vă interesează să învăţaţi să ajutaţi, să nu treceţi indiferenţi, să nu închideţi şi voi o altă uşă către o viaţă normală...

pe blogurile acestor oameni frumoşi, Isabelle Lorelai, Dan Sântimbreanu, Andreea Elena, Simona Olaru şi mulţi, mulţi alţi oameni frumoşi... veţi găsi posturi pline de "lecţii" despre cum să deveniţi un om pentru alţi oameni, un surâs pentru cei care nu mai ştiu să surâdă, o bucăţică de cer senin pentru cei care nici măcar nu mai ştiu ce culoare are cerul, o culoare pentru cei a căror viaţă a devenit cenuşie.
Aceste lecţii, de regulă sunt poveşti reale de viaţă - o viaţă grea, plină de lacrimi, de durere, de disperare pe care unii dintre ei sunt nevoiţi să o trăiască singuri şi părăsiţi de orice şi oricine - viaţă pe care ei o trăiesc luptând şi ducând-o cu graţie şi frumuseţe sufletească până când e să fie!

Isabelle, scrie frumos şi dureros de real despre ei. Isabelle ni-i prezintă şi semneză fiecare post cu sufletul ei!
Isabelle îi cunoaşte, le cunoaşte lacrimile, le cunoaşte puterea de a lupta, le cunoaşte necesităţile şi suferinţele. Isabelle de cele mai multe ori a reuşit ceea ce mulţi nu au reuşit - să le rămână!
Isabelle îi vizitează la spital... la acel spital care multora dintre ei le este deja un altfel de casă... - un loc unde sunt obligaţi să stea cu lunile, cu anii... uitând şi ideea de cer albastru, de miros de frunze, de ... acasă!

Aceşti oameni au atât de multe probleme...şi atât de multe necesităţi. Banii lor se duc pe tratamentele care îi ajută să supravieţuiască pe copiii lor sau pe ei înşişi. Uneori adorm fără să se gândească la mâncare. Nu la un fel de mâncare anume pe care noi ne-o permitem măcar din când în când ci la mâncare. Alteori adorm gândindu-se la faptul că micuţul lor are nevoie de un pampers, iar ei nu îşi pot permite decât unul foarte ieftin...au nevoie de atât de multe încât ajung peste noapte din oameni deosebit de tineri...oameni cu ochii departe, cu chip palid şi abătut, cu buze uscat şi mâini frânte...

Despre ei, puteţi citi AICI si AICI si AICI si AICI si...AICI si ...

Nu ştiu dacă am reuşit să exprim câte aş fi vrut, dar ştiu că vreau să împart cu Dvs. aceşti oameni minunaţi, vreau să vă arat acei copii frumoşi cu suflete puternice, vreau să ştiţi că fiecare speranţă are un nume şi fiecare nume e măcar o dată în viaţă îngerul cuiva!

Dumnezeu să aibă grjijă şi să le dăruiască sănătate şi fericire tuturor îngerilor cu nume de speranţe!