Despre Cris, vi-am mai povestit şi aici...
Cris este o tânără de 26 de ani. Viaţa a dorit să o "pensioneze" devreme din profesia de avocat, dar nu a reuşit.
De ce? Simplu! Cris este o luptătoare!
Pe Cris, nici măcar diagnosticul de cancer limfatic (boala Hodgkin), stadiul IIB, Bulky nu a reuşit să o îngenuncheze.
O durea un umăr şi şi-a făcut nişte analize. Medicii nu i-au dat nici un diagnostic care să o sperie. Umărul însă o durea în continuare şi...după multe drumuri s-a trezit într-o clinică din Viena făcând tratament cu citostatice.
Nu a renunţat nici atunci. Nu a renunţat nici în momentul în care trupul ei firav trecea prin transformări dureroase.
"...boala mea s-a incapatanat ca dupa o vreme de dat inapoi, urmare a chimioterapiei administrate, sa se umfle in pene si sa imi arate ea mie. Respectiv, sa ma transforme, asa cum a rezultat din analizele din martie 2009, din candidata perfecta pentru vindecare completa prin tratament standard, in candidata perfecta pentru o recomandare ferma de transplant autolog cu celule stem. Dar, desi nu as fi crezut, desi eram o rasfatata, mi-am dat seama ca si eu sunt incapatanata. Si mi-am dat seama ca sunt mai puternica, mi-am dat seama ca am o singura defectiune (majora, este drept), dar ca suntem dotati cu un set complet de organe care pot lupta, care ma ajuta si care tin cu mine. Asa imi spunea si doctorul, sa ma gandesc la faptul ca am o problema si multe organe sanatoase si puternice.
Mi-am propus sa ies invingatoare din lupta asta. Si sa am rabdare, daca si de asta este nevoie. Si sa nu las pe nimeni si nimic sa ma opreasca. Intotdeauna am avut teluri de atins, dar niciodata unul atat de important. Pentru mine, pentru cei dragi, pentru statistici… In oricare dintre variante, mi-am propus sa ma vindec."
Mi-am propus sa ies invingatoare din lupta asta. Si sa am rabdare, daca si de asta este nevoie. Si sa nu las pe nimeni si nimic sa ma opreasca. Intotdeauna am avut teluri de atins, dar niciodata unul atat de important. Pentru mine, pentru cei dragi, pentru statistici… In oricare dintre variante, mi-am propus sa ma vindec."
Nu a renunţat defel să spere în noi...!
"Am acceptat ca pentru a putea sa lupt, am nevoie de bani, iar pentru a avea acei bani trebuie sa cer ajutorul oamenilor, chiar daca asta imi parea o slabiciune, o lipsa de bun simt, de orgoliu, imi parea oricum, numai in regula nu. Si totusi, am cerut ajutorul si l-am primit.
A fost un soi de minune, cred, ce s-a intamplat in luna august a anului trecut. Solidaritate, compasiune, grija si ajutor – toate acordate unui strain care eram eu si toate acordate neconditionat. Aceasta experienta mi-a zguduit zdravan valorile si parerile. In cel mai bun sens de imaginat. Cred ca nu exagerez cand spun ca am castigat viata si prieteni. Oameni care nu numai ca m-au ajutat din punct de vedere financiar cand nu mai aveam alte solutii, dar oameni care au fost alaturi de mine cat am fost internata la transplant si dupa, in perioada de recuperare. Deschideam e-mailul cand puteam si gaseam multe intrebari – toate aveau ca subiect ce fac EU. Toti erau alaturi de mine, se rugau pentru mine, ma incurajau si toti au crezut in mine. Va multumesc din suflet! Va spun, fara sa exagerez, ca nu va puteti imagina cat inseamna pentru mine ce ati facut in acea perioada!
A fost un soi de minune, cred, ce s-a intamplat in luna august a anului trecut. Solidaritate, compasiune, grija si ajutor – toate acordate unui strain care eram eu si toate acordate neconditionat. Aceasta experienta mi-a zguduit zdravan valorile si parerile. In cel mai bun sens de imaginat. Cred ca nu exagerez cand spun ca am castigat viata si prieteni. Oameni care nu numai ca m-au ajutat din punct de vedere financiar cand nu mai aveam alte solutii, dar oameni care au fost alaturi de mine cat am fost internata la transplant si dupa, in perioada de recuperare. Deschideam e-mailul cand puteam si gaseam multe intrebari – toate aveau ca subiect ce fac EU. Toti erau alaturi de mine, se rugau pentru mine, ma incurajau si toti au crezut in mine. Va multumesc din suflet! Va spun, fara sa exagerez, ca nu va puteti imagina cat inseamna pentru mine ce ati facut in acea perioada!
Cu ajutorul dumneavoastra, m-am luat la tranta cu boala trecand si prin primul transplant. "
Transplantul pe 16 octombrie 2009, iar viaţa i-a făcut deja un cadou..."o noua zi de nastere, mi-au spus medicii"...
Cristina mai are nevoie o dată de noi. O dată şi va reuşi să demonstreze că oamenii pot fi uniţi, că oamenilor le stă în putinţă să facă minuni... Viaţa este o minune!
Cristina are nevoie de o minune, Cristina are nevoie de...VIAŢĂ!
Pe site-ul Cristinei găsiţi mai multe informaţii despre boala sa şi documentele medicale.
Astăzi este 8 Martie...
Astăzi este ziua femeii...
Cristina este o femeie tânără, Cristina ar fi trebuit să sărbătorească astăzi fericită această zi alături de colegi, de prieteni, de familie, de cei dragi...
Cristina nu poate să sărbătorească din tot sufletul acest moment...pentru că indiferent cât este de curajoasă, de luptătoare, în sufletul ei se pun multe întrebări şi se dau multe bătălii!
Într-un final va trebui să învingă omenia noastră şi viaţa ei!
Să îi spunem La Mulţi Ani Cristina şi să-i dăruim cel mai frumos cadou de ziua femeii...posibilitatea unui nou transplant!
"Mai am un pas. Un pas mare. Un transplant. Experimental. Experimental pentru ca nu mi-au gasit un donator compatibil si vor folosi celule stem prelevate din cordonul ombilical ca varianta alternativa. Un transplant mult mai greu, mai riscant si mai invaziv decat primul. Dar ultima sansa si ultimul pas. Este ultima carte pe care trebuie sa o joc. Pe masa e viata mea."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu