(Sursa foto: internet)
Azi, am scris despre David. Şi am plâns. Mereu plâng când scriu astfel de articole. Isa nu mai e lângă mine să îmi spună îngereşte..."nu mai plânge Sandrina...există un Dumnzeu pentru fiecare într-un fel sau altul. " Isa e un înger bun, dacă nu ştiţi cine e Isa... Cred că ea putea să îmi spună orice şi ar fi trecut. Ea ar fi putu să mă şi dojenească şi ar fi trecut.
Scriu despre cazuri umanitare de foarte, foarte mulţi ani. La început eram mai mulţi. Defapt, cred că Isa ne ţinea pe toţi în preajma ei. Apoi, Isa s-a retras. Sau retras şi talanţii şi bobiţele din rozarul ei. Eu cred că Isa ar fi vrut să rămânem la fel de mulţi. Poate chiar mai mulţi. Ea era invincibilă şi aşa ne făcea pe toţi. Este şi acum. Mi-e dor de ea...
Eu nu am mai scris demult cazuri umanitare. Mi-am promis să nu o mai fac. Asta când am auzit că a murit Alexandra. Eu o aşteptam acasă. Scăpase de leucemie. Scăpase de metastaze. Nu a mai vrut. A vrut să îşi facă din cer casa ei, iar din nori leagăne. Apoi a fost Georgiana, copilul roz. Apoi Georgiana, tânăra senină. Toate au plecat. Au rămas ai lor. Mamele lor sfâşiate. Şi noi. Cu articolele noastre. Parcă goale, fără sens.
M-am simţit ca ultima neputincioasă. O nefolositoare. O inutilă! Am scris din suflet, dar nu am transmis nimic!!! ASTA AM SIMŢIT!!! De asta m-am oprit. Mi-e teamă să nu mai eşuez. Mi-e teamă să nu mai pierd copii aici pe acest blog!
Azi, am scris din nou. De azi am să scriu din nou. Pentru că sunt. Pentru că pot. Pentru că trebuie să pot. Noi, cei care dăm mai departe contăm fiecare. Fie şi doar pentru că ne aude cineva. Unul. Apoi încă unul. Încă unul. De asta au nevoie EI...copiii, tinerii, bătrânii...toţi cei care sunt în situaţii disperate. Acum, am înţeles. E nevoie de mine chiar şi doar pentru a înţelege. Voi încerca însă mai mult de atât. Şi îi voi mulţumi mereu Isei. pentru ce a sădit. Pentru că mi-a fost. Pentru că îmi este. Pentru că îmi va fi mereu... Pentru că m-a făcut să înţeleg şi când a tăcut cel mai sfâşietor!
Te iubesc Isa şi îţi mulţumesc pentru tot ce ai fost şi eşti!
Un om şi un suflet de mare, mare valoare şi frumuseţe!
E un fel de a-ţi scrie o caret ţie şi tuturor celor care m-au auzit de atâtea ori tăcând!!!
7 comentarii:
Mi-au dat lacrimile citind cuvintele tale. Si mie imi este dor de Isabela. De puterea ei de a mobiliza oamenii si de ai determina sa faca bine.
Si, ca si tine, de la plecarea Cosminei, nu mai pot scrie despre cazuri umanitare. De cate ori citesc despre cazuri noi, plang din senin. Imi lipseste foarte mult Isabela, careia-i doresc multa, multa sanatate si putere sa invinga toate problemele aparute.
Mulţumesc mult pentru gânduri Cornelia. Pentru gânduri şi cuvintele sensibile şi frumoase. Mă bucur să ştiu că oamenii şi-o amintesc pe Isa frumos :). Cred că şi ea s-ar bucura să ştie asta.
Îţi doresc multă sănătate şi numai bine, draga mea :). Te mai aştept ori de câte ori vei simţi să fi pe aproape!
Sunteti la fel de inutila cum sunt ingerii sau zanele bune. Faceti un lucru pentru care trebuie un curaj nebunesc si un psihic de fier si pentru care noi toti ceilalti nu suntem in stare sa gasim putere. Va luptati cu destinul si aprindeti faclii ale sperantei in noapte. Obisnuiam sa caut cazurile umanitare pe blogul Isabelei si cand am vazut ca nu mai posteaza, m-am gandit ca daca si ea a abandonat lupta, inseamna ca nu mai exista speranta. Din acel moment, din comoditate sau ignoranta am si donat foarte putin. Va rog sa-i spuneti daca aveti posibilitatea ca exista cel putin un om pentru care munca ei a contat enorm. Azi, cand v-am gasit pe dumneavoastra am simtit din nou ca pot fi de folos. Nu va lasati doborata si poate intr-o zi vom fi suficient de multi incat sa putem salva macar o viata la timp. Si atunci tot efortul din lume si toate lacrimile vor fi meritat.
Dragul meu Baimarean...desi simt ca imi acoryi mai mult decat poate ar fi necesar, iti multumesc pentru fiecare cuvant. Uneori, oamenii simt nevoia sa traga aer curat in piept. Nu aer. Aer curat. Unii nu recunosc. Teama, mandrie, nu stiu. Eu recunosc cand am nevoie de aer. Oamenii frumosi sunt aerul meu. Fara ei , mi-ar fi imposibil de mers mai departe. Multumesc pentru frumusetea ta si pentru ca nu ai uitat-o pe Isa. Isa merita multa, multa iubire. Ma bucur ca o primeste. Nu sunt o zana. As vrea sa fi putut fi una. Totusi, fac tot ce imi sta omeneste in putere pentru fiecare persoana care ma apeleaza. Si, si asa, tot simt ca fac putine. Multumesc si pentru ca doresti sa mergi si tu mai departe. Mi-ar face o mare bucurie sa fim din nou rozarul acela pe care rugamintile se pot face auzite. Iti doresc multa sanatate si bucurii. pentru mine, cu siguranta ai fost una deosebita.
totdeauna exista speranta si niciodata lupta nu trebuie abandonata!
trebuie sa privim mereu inainte cu speranta in suflet!
http://www.mariateodora.ro/
Nu pot sa spun mai mult, te las sa citesti... :(
Trimiteți un comentariu