M-am gândit mereu...dacă ar fi ceva în viaţa asta ce aş putea regreta! Aproape de fiecare dată mi-am spus cu jumătate de gură..."Nu", dar nu e aşa! Nu vreau să trăiesc un timp amnezic, nu vreau să par o bandă zgâriată...care să vrea să se redefinească, dar ceva aş regreta amarnic:
"Să dau greş în meseria de părinte!!!".
Privesc în urmă. Nu am ce să mai spun. Pentru mine rămâne toul unde este şi cum este. Schimbarea e numai una...şi mai multă distanţă şi tăcere, dar nu îmi doresc acelaşi lucru pentru copii mei!
M-am gândit de multe ori cum poţi să ajungi să nu îţi cunoşti copilul şi să devii în timp un fel de "străin"? M-ar ucide să privesc în ochii copilului meu şi să nu ştiu să pot să văd dincolo de ei!!!
M-am înfiorat de multe ori la ideea că nu am să ştiu să fiu lângă el în momentele vârstelor critice! Mă întreb de multe ori dacă voi avea capacitatea şi răbdarea să ştiu să îi explic ceea ce el va trebui să înţeleagă ca "un bine" şi nu doar ca "o lecţie"?!
Mă întristez la gândul că vor fi momente în care va trebui să stau departe de el...pentru ca el să ştie să înveţe să fie aproape de el însuşi în toate momentele, pentru ca el să înveţe să aibă propria personalitate şi să ştie să facă propriile alegeri...
Mi-am dorit mereu să fiu un om bun, o soţie iubitoare şi înţelegătoare şi...o mamă pentru copii ei! Aş suporta poate cu toată responsabilitatea eşecurile în primele două condiţii, dar...nu cred că aş putea să suport gândul că nu am ştiut să fiu mamă!
Astea sunt doar câteva din gândurile care mă macină legate de cest subiect, dar...sunt mult mai multe: rapiditatea cu care azi copii devin "oameni mari", teribilismul adolescenţei, viciile care sunt mult mai multe, pericolele din societate şi anturaj...etc.
Voi...ce părere aveţi?
Care sunt temerile voastre legate de acest subiect?
Oare este vreun secret care să ne ajute să ne creştem copii în aşa fel încât aceştia să ajungă să aibă o viaţă frumoasă şi fericită?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu