Investigatii de laborator
  • Hemograma (examenul sangelui) evidentiaza anemie normocroma, normocitara, cu dispunerea globulelor rosii in fisicuri (rulouri); mai poate evidentia trombocitopenie (scderea numarului de trombocite) sau leucopenie (scaderea numarului de leucocite).
  • VSH - viteza de sedimentare a hematiilor- are valori foarte mari - de cele mai multe ori peste 100 mm la ora, fiind, alaturi de anemia normocroma normocitara, un semn important de diagnostic la un pacient cu dureri osoase.
  • Investigatiile biochimice arata retentie azotata - cresterea creatininei si a ureei, precum si a acidului uric, ce reprezinta un semn de afectare renala.
  • Electroforeza proteinelor serice este diagnostica pentru ca evidentiaza o crestere monoclonala a uneia din fractiunile de inmunoglobuline - Ig G (55%), Ig A (20%), Ig D (1%), Ig E (doar cateva cazuri) + scaderea celorlalte clase de imunoglobuline. (Electroforeza este o metoda de laborator ce permite separarea in camp electric a diferitelor componente ale unei solutii).
  • Exista o forma de mielom multiplu in care prolifereaza asa- numita „proteina Bence Jones”- beneficiaza pentru diagnostic de electroforeza proteinelor urinare, pacientii avand intotdeauna proteinurie.
  • Examenul urinei- pentru depistare proteinuriei (prezenta proteinelor in urina).
Investigatii imagistice
  • Radiografii de craniu si oase lungi - sa evidentieze elementele de definitie ale bolii: leziunile osteolitice si osteoporoza difuza. Descrierea clasica radiologica a mielomului multiplu la nivelul cutiei craniene este de „craniu mancat de molii”.
  • Biopsie de maduva rosie – se face punctie sternala sau din creasta iliaca. Acesta va evidentia un numar crescut de plasmocite „adunate in ciorchine”. In vederea unei biopsii, medicul foloseste un ac cu un lumen mai larg pentru a preleva o proba solida din maduva rosie. Proba se examineaza apoi de un medic anatomopatolog cu ajutorul unui microscop.
Ce metode de tratament exista pentru mielomul multiplu?

Scopul principal al oricarei terapii tumorale este acela de a vindeca boala aproape in totalitate. In cazul mielomului multiplu o cura permanenta este posibila numai pentru pacientii care sunt afectati local (plasmocitoza extramedulara sau plasmocitoza solitara) precum si pentru pacientii mai tineri care au beneficiat de un transplant de maduva . In afara de aceste situatiii, mielomul multiplu este incurabil cu metodele de tratament curente. De aceea, scopul terapiei este de a prelungi viata pacientului si de a-i imbunatati calitatea vietii.

1. Chimioterapia
Agentii chimioterapeutici (citostatice) sunt substante care inhiba dezvoltarea celulelor tumorale. S-au dovedit eficienti in tratamentul mielomului multiplu urmatorii agenti alchilanti: Melfalan, Ciclofosfamida, in combinatie cu preparate de cortizon - Prednison. Cele mai frecvente efecte secundare ale tratamentului chimioterapeutic sunt: greata, varsaturile, anemia, pierderea parului, afectarea sistemului nervos.

2. Transplantul cu celule stem
Studiile au demonstrat ca folosirea Melfalan-ului in doza foarte mare a condus la remisia totala a bolii (disparitia totala a simptomelor de boala) in cazul multor pacienti. Totusi, doza mare de terapie a avut un efect negativ asupra maduvei oaselor: scaderea accentuata a celulelor albe din sange, combinata cu un risc major la infectii. In privinta acestuia efect negativ s-au stabilit urmatoarele proceduri:
  • administrarea factorilor de crestere care accelereaza regenerarea celulelor albe din sange
  • transplantarea de celule stem periferice (care circula in sange) obtinute inainte de administrarea terapiei cu doza mare de la propriul corp.
3. Radioterapia
Scopul terapiei cu iradiere este de a opri multiplicarea celulelor neoplazice si astfel de a preveni dezvoltarea ulterioara a tumorii. Efectele secundare, cum ar fi inrosirea pielii sunt rare.

4. Tratamentul cu Interferon

Alfa-interferonul este o substanta activa produsa de corpul uman care actioneaza asupra sistemului imunitar. Printre alte lucruri, interferonul inhiba multiplicarea celulelor patologice. Folosirea interferonului se recomanda pacientilor pentru care chimioterapia a condus la stabilizarea tabloului clinic. Scopul interferonului este, practic, de a mentine starea de remisie obtinuta prin chimioterapie.

5. Tratamentul cu Thalidomida
Folosirea thalidomidei in tratamentul mielomului multiplu este o noua abordare terapeutica. Cercetatorii au descoperit ca thalidomida poate inhiba formarea unor noi vase de sange. Regenerarea vaselor de sange, cunoscuta de asemenea sub numele de angiogeneza, reprezinta o conditie indispensabila pentru cresterea tumorilor.

6. Tratamentul cu bifosfanati
Unul dintre cele mai frecvente simptome pe care il au pacientii cu mielom multiplu este durerea de oase, cauzata de distrugerea materialului osos. Bifosfanatii pot incetini procesul de distrugere a oaselor, observandu-se o reducere considerabila a durerilor. Toti fosfanatii pot cauza probleme ale rinichilor, motiv pentru care functia rinichilor trebuie monitorizata in mod regulat.

7. Tratamentul simptomelor care acompaniaza boala
Tratamentul de fond trebuie sa fie insotit de tratamentul pentru fiecare complicatie in parte: anemie, hipercalcemie, insuficienta renala, fragilitate crescuta a oaselor, dureri si infectii.

Ce prognostic au pacientii cu mielom multiplu?

Stadializarea bolii are valoare prognostica.

Stadiul I
  • Hemoglobina - mai mare de 10 g/dl
  • Calciul seric - sub 12 mg/dl
  • Radiografii fara leziuni osteolitice
  • Valori moderat crescute ale Ig G, Ig A, proteinuriei.
Stadiul III
  • Hemoglobina - cu valori sub 8,5 g/dl
  • Calciul seric - peste 12 mg/dl
  • Radiografii osoase cu leziuni litice avansate
  • Valori mult crescute ale imunoglobulinelor Ig G, Ig A, proteinuriei
Stadiul II
  • Intermediar intre cele doua stadii.
  • Stadializarea mai cuprinde si valoarea creatininei serice.
Dupa cum am mai spus, stadializarea are valoare predictiva astfel:
  • Stadiul I are o supravietuire de 5 ani.
  • Stadiul II beneficiaza de o supravietuire de 3-4 ani.
  • Stadiul III are o durata de supravietuire de mai putin de 2 ani.
Intrebari frecvente

1. Cat de comun este mielomul multiplu?
Mielomul multiplu este a doua forma, ca frecventa, de boala maligna a maduvei oaselor si apartine grupului de limfom non-Hodgkin. Este o forma relativ rara de cancer care se regaseste la aproximativ 1% din totalul numarului de cancere si la aproximativ 2% din totalul deceselor datorate cancerului. Conform estimarilor facute, exista 21.420 de noi cazuri de mielom multiplu in Europa in fiecare an si aproximativ 15.000 de decese cauzate de aceasta boala. Se estimeaza ca in Europa traiesc cu aceasta boala 60.000 de persoane.

2. La ce varsta apare mielomul multiplu?
Cei mai multi dintre pacientii cu mielom multiplu au peste 60 de ani, ceea ce duce la concluzia ca probabilitatea imbolnavirii creste o data cu varsta. Cu toate acestea, multi tineri sufera de mielom multiplu.

3. Mielomul multiplu este vindecabil?
Vindecarea permanenta este posibila numai in cazurile in care boala s-a localizat intr-un singur loc (mielom multiplu solitar) si la pacientii tineri, ca urmare a unui transplant de maduva osoasa (de la o alta persoana). In rest, mielomul multiplu este incurabil cu metodele de tratament curente. Scopul terapiei este aceea de a prelungi viata si de a optimiza calitatea vietii.

4. Care este speranta de viata a persoanelor care sufera de mielom multiplu?
Speranta medie de viata de la timpul diagnosticarii este de la 3 la 5 ani. Totusi, aceste valori sunt medii, speranta de viata putand fi in mod considerabil mai lunga.

5. Mielomul multiplu este o boala contagioasa sau ereditara?
Mielomul multiplu nu este contagios. Chiar daca rudele de gradul intai (parinti, frati, surori) ai pacientilor cu mielom multiplu au un risc mai mare de a dezvolta neoplazia, aceasta nu este o boala ereditara propriu-zisa.