Nu cred că mai este pentru nimeni o noutate faptul că în România, medicina este la pământ sau poate chiar cu câţiva metri sub pământ, iar instrumentele statului nu fac altceva decât să-i cânte prohodul şi să-i construiască o cruce din oameni bolnavi şi fără speranţe!!!
Am ajuns să mergem la spital ca să fim trataţi cu medicamente aduse de noi, cu injecţii cumpărate de noi, cu pansamentul de acasă - mai lipseşte să ne ducem şi paturile şi o să ne simţim ca şi la hotelul propriu unde asistentele se vor comporta exact ca şi cameristele...adică vor vorbi urât pe banii noştri şi vor cere şi bacşiş ca să ne schimbe perfuziile...
Deci...rău este că şi aşa suntem trataţi prost şi foarte prost şi trebuie să reluăm tratamentul sau să începem şi un al doilea tratament, pentru că unii medici consideră că nu suntem destul de bolnavi sau buni pentru ideea lor de "pacient".
Cum am mai spus...MARE PĂCAT... De ce?
Pentru că în România ÎNCĂ MAI SUNT MEDICI DE SUFLET, MEDICI CARE ŞTIU SĂ ÎŞI FACĂ MESERIA, MEDICI CĂRORA LE PASĂ, MEDICI CARE SUNT OAMENI ŞI UMANI, dar, din cauza situaţiei critice din medicina românească şi a celor câtorva medici care consideră de bun simţ să îşi bată joc de oameni bolnavi şi disperaţi, ei sunt traşi în jos, nu îşi pot practica meseria aşa cum ar trebui şi sunt băgaţi în aceeiaşi oală cu măcelarii de oameni, cu lipsa de respect şi cu bişniţa la uşa spitalelor sau a cabinetelor...
Printre toţi aceşti oameni bolnavi şi medici sunt COPIII ... copiii care sunt ţinuţi sau mai bine spus...ţintuiţi la mijloc şi călcaţi în picioare!
Ca şi pe vremea lui Ceauşescu când stăteam la rând la lapte sau pâine şi oamenii nu se uitau decât la tejghea, iar între ei copiii gemeau din lipsă de aer sau pentru că erau burduşiţi din toate părţile. Tot ce conta era laptele sau pâinea!!!
Aşa şi acum!
TOT CE CONTEAZĂ ESTE BANUL!
Copiii care au leucemie, tumori, cancere de care ne e greu şi să citim...stau cu lunile, cu anii ca să fie aleşi pentru o şansă la un tratament de bun simţ în străinătate, iar asta, pentru că la noi nu se vrea o MEDICINĂ care să trateze, ci doar una care să prevină!!!
Nu ştiu ce să spun...noi încă mai suntem printre ţările care se confruntă cu multe cazuri de tuberculoză, de boli venerice, de boli ale copilăriei şi unde se mai moare încă pe capete din cauza cancerelor mamare, de col uterin, etc..., iar oamenii nu pot beneficia de un consult medical corect şi concret.
La noi, medicul de familie este medicul la care mergem ca şi la o partidă de poker - mereu ne temem de cacealma sau de datul cu banul...
În ţară sunt însă câteva asociaţii care vor să ajute REAL şi ne doresc alături ca să ne implicăm:
ASOCIAŢIA INIMA COPIILOR
"Scopul nostru este acela de a ajuta copii in suferinta, si anume pe cei cu malformatii cardiace congenitale.
Existenta asociatiei este motivata de o reala si grava problema: in Romania exista un insemnat numar de copii care sufera de grave afectiuni cardiace congenitale.
Cum majoritatea celor ce se nasc cu aceste suferinte trebuie operati, activitatea noastra are drept tinta dezvoltarea cardiologiei si cardiochirurgiei pediatrice in Romania, domeniu care sufera de toate deficientele unui debut.
Asociatia noastra vine atat in ajutorul copiilor ce se nasc cu malformatii cardiace congenitale cat si al familiilor acestora. Inimile afectate de boala ale copiilor zdrobesc inimile parintilor care la aflarea diagnosticului se simt aruncati intr-un abis ce pare fara iesire. Le spunem tuturor ca exista sperante si solutii de moment prin interventiile chirurgicale care se pot face atat in tara cat si in strainatate.
Dar in Romania de astazi, pentru ajutorarea tuturor celor afectati, ar trebui sa existe cel putin 3-4 centre de cardiochirurgie pediatrica cu dotari la standarde europene si cu personal specializat in domeniu, optiune care se poate concretiza numai prin existenta unui program national in domeniu, prin finantari considerabile si prin dedicatie profesionala.
Noi, Asociatia "Inima copiilor", impreuna cu cei care nu-si pot exprima suferinta ne adresam factorilor responsabili si Dumneavoastra celor care sigur intelegeti ca un copil nu poate fi un resemnat si cu atat mai putin un condamnat. El trebuie ajutat sa traiasca.
Daca puteti sa o faceti, nu ezitati!
Presedinte Alexandru Popa"
"Misiune:
Asociatia P.A.V.E.L. are drept scop imbunatãtirea vietii copiilor si tinerilor bolnavi de cancer, leucemie si anemii grave prin acordarea de sprijin moral, informational, psihologic, social si material copiilor, tinerilor bolnavi si familiilor lor.
Viziune:
Asociatia P.A.V.E.L. (Primind Ajutor, Viata este Luminoasa) exista pentru ca ajutorul umanitar, speranta, compasiunea sunt intotdeauna conditii ale supravietuirii in situatiile dramatice de confruntare cu bolile cronice. Fondata de parinti ai caror copii au trecut prin astfel de boli, asociatia mobilizeaza coeziunea sociala si institutionala pentru apararea drepturilor pacientilor bolnavi de cancer si este promotor pentru actiuni de responsabilizare si empatie sociala, comunitara, individuala sau institutionala.
Valori:
Asociatia P.A.V.E.L. se bazeaza pe valori ca egalitatea de sanse, libertatea de alegere, independenta si individualitatea fiecarei persoane, transparenta si participarea in acordarea tuturor serviciilor, respectarea confidentialitatii si demnitatii umane.
Beneficiari:
Copii cu cancer, leucemie sau anemii grave
Familia copiilor cu cancer, leucemie sau anemii grave
Persoanele care supravietuiesc unui cancer din copilãrie
Specialistii implicati în domeniul oncopediatriei
Institutii publice si private ce lucreaza in domeniul cancerului la copii si tineri
Obiectivele Asociatiei P.A.V.E.L.:
1. Constientizarea opiniei publice cu privire la prevenirea, tratamentul si la serviciile disponibile în domeniu pentru copii bolnavi de cancer2. Sprijinirea familiilor copiilor bolnavi de cancer pentru întelelegerea problemelor create de aceastã boalã si facilitarea comunicãrii cu acestia
3. Cresterea accesului copiilor bolnavi de cancer, la tratament adecvat si in conformitate cu cele mai noi tratamente disponibile pe plan mondial
4. Sprijinirea familiilor cu probleme financiare în ingrijirea copiilor spitalizati
5. Informarea parintilor cu copii bolnavi de cancer cu privire la boala, tratamente, clinici de peste hotare, drepturi legale si alte servicii utile
6. Diagnosticarea precoce a cancerului la copii si scaderea numarului de cazuri diagnosticate în stadii avansate de boala."
ASOCIATIA SALVEAZĂ VIEŢI
Militează pentru îmbunătăţirea sistemului medical din România. Vrei sa li te alături ?
Nici un efort nu este prea mare pentru a salva o viaţă - este mottoul acestor oameni deosebiţi, care vor să mişte puţin roţile sistemului sanitar pentru a urni sutele de documente de pe masa birocraţiei ce ucide OAMENII CU CANCER ŞI BOLI GRAVE înainte de a le semna şansa unui tratament...
ASOCIAŢIA M.A.M.E
"M.A.M.E. - face trimitere catre un grup de “tinere mamici” entuziaste care au demarat proiectul infiintarii unei asociatii ce se va ocupa de promovarea cazurilor copilasilor bolnavi si nu numai. "MAME" cu suflet mare, care activeaza pe diverse forum-uri si care s-au mobilizat in a ajuta copii cu probleme grave de sanatate, de cate ori s-a ivit ocazia. Nu am sa mentionez nume concrete, fiindca mi-ar lua prea mult timp si spatiu, ca sa nominalizez fiecare Mama cu suflet mare, pe care o cunosc personal sau virtual, ca a ajutat macar o data in vreun fel sau altul intr-un caz umanitar...
Ne dorim, ca asociatia pe care am creat-o sa vina in sprijinul miilor de bolnavi de cancer din Romania si nu sa sutina doar cazuri individuale. Astfel, vom incerca, atat cat ne vor permite resursele, sa demaram un proiect la scara mare, prin care dorim sa achizitionam pentru sistemul medical romanesc, aparatura performanta, utila in sedintele de radioterapie atat de necesare bolnavilor de cancer. In Romania este nevoie de aparatura de iradiere performanta.
Suntem gata sa imbratisam orice demers care poate genera bani pentru ca acest proiect sa se materializeze. Va asiguram de toata sustinerea si vizibilitatea, dar si de totala transparenta si seriozitate, asa cum cred ca am reusit sa dovedim prin actiunile umanitare si sociale demarcate pana acum .
Rugam, pe toti cei sensibili la durerea unor copii nevinovati si la ororile semanate printre ei de crunta maladie sa investeasca cu incredere in lupta pe care asociatia s-a angajat s-o poarte pe mai departe. Orice persoana fizica sau juridical, care doreste sa contribuie la strangerea sumelor necesare tratamentelor acestor bolnavi, fie prin donatii, fie prin orice tip de actiune care poate genera donatii, se poate adresa direct asociatiei, pentru mai multe detalii.
Prin tot ceea ce facem, prin puterea noastra de decizie, prin inteligenta si sensibilitatea noastra, dorim sa aducem modesta noastra contributie pentru a schimba cursul unor destine in bine.
Multumim anticipat tuturor celor care ne vor sustine in acest demers si multumim de asemenea si celor care ne vor aduce eventuale critici, dar care intr-un final pot fi constructive.
Maria Culescu"
Acestea asociaţii sunt doar câteva din asociaţiile care luptă şi militează pentru luarea de atitudine, pentru salvarea de vieţi, pentru îmbunătăţirea sistemului medical în România, pentru ca acesta să reînvie în slujba vieţii şi sănătăţii şi nu să fie îngropat înainte de vreme.
SISTEMUL MEDICAL DIN ROMÂNIA SE AFLĂ DEJA DE PREA MULTĂ VREME ÎN SITUAŢIA ACELOR OAMENI CARE STAU LA COADA BIROCRAŢIEI SAU A MILEI PENTRU A LE FI SEMNAT UN DREPT AL LOR, UN ACT CARE SĂ LE DEA ŞANSA LA VIAŢĂ!!!
Cei care vreţi să faceţi ceva, să ajutaţi, să daţi un sfat, cei care aveţi o idee bună ... încercaţi să contactaţi aceste asociaţii, să fiţi umărul care poate răsturna buturuga mare!
Cazurile umanitare nu se vor sfârşi, pentru că oamenii mereu vor lupta pentru VIAŢĂ - e un drept al lor, o şansă, DAR vor putea deveni tot mai puţine, iar NOI, putem să participăm la schimbare, la şansă, la viaţă: a lor şi a noastră!
Cel mai bun articol, cel mai de atitudine MEDIC ROMÂN:
SORIN OPRESCU
Eu una îi spun acestui OM: JOS PĂLĂRIA ÎN FAŢA UNEI PERSOANE DE ATITUDINE ŞI CU ATITUDINE!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu